Expozitie - Contempora 2, 28 noiembrie 2011 - 28 ian. 2012, Sala Palatului, Bucuresti

STATII DE AUTOBUZ





Acum cațiva ani călătoream foarte mult prin țară. Împreună cu un prieten, făceam o documentare a bisericilor de lemn pictate. Călătoriile ne-au purtat prin ”Romania profundă”, aceste biserici de secol XVIII – XIX se află in sate izolate, departe de lumea dezlantuită. Fără mașină, acolo ajungi cu ”rata”, cu caruța sau, în cel mai rău caz, pe jos, de la ultima oprire a autobuzului.
De ce statii de autobuz rurale si periurbane?

Obiectivul principal al călătoriilor noastre la acea vreme erau picturile maeștrilor populari, dar pe drum, prin sate, am observat prima data, aceste constructii de lemn sau de tablă, care stăteau intr-o rână, ruginite și dărăpănate, menite, la originea lor, să adăpostească oameni.   
Totul a început într-o doară, cu un astfel de șopron care funcționa pe post de stație, apoi am observat că nu toate ”șoproanele” sunt la fel și astfel mi-a încolțit aroganța de a colecționa stații de autobuz așa cum Ed Ruscha a facut cu stațiile de benzină de pe legendarul drum trans-american Route 66. Ruscha a fotografiat benzinăriile cu prilejul unei călătorii pe care a făcut-o, plecând din Los Angeles, unde locuia, către Oklahoma City, orașul natal, să își viziteze mama, și a denumit seria ”Twentysix gasoline station”.
De ce abordarea lor frontala?
Este o întrebare foarte grea. Aș putea răspunde cu tupeu ”de ce nu?” Sau aș putea răspunde sincer ”așa am vrut eu”, dar cred că mintea noastră înmagazinează imagini, situații, informații care ne-au emoționat la un moment dat, ca mai târziu sa rezoneze într-un mod misterios și să capete formă și materialitate și atunci exclamăm ”uite asta seamana cu ideea lui …”. Urmând acest de pe urmă raționament mă gândesc la Bernd și Hilla Becher și la seria lor de castele de apă.  Ei au ales din rațiunile lor de grafism, această abordare frontală a subiectului. Dar să nu îl uităm pe Walker Evans, care prin anii 30 avea acelaș gen de cadrări frontale pentru fotografile citadine și chiar pentru portrete.  
Pot spune ca am facut o serie de ”portrete” ale stațiilor de autobuz, în mediul lor natural, așa cum m-au vrăjit. Stații minimaliste (doar un stâlp metallic), sau uriașe (ca cea de la Scornicești), sculptată în lemn ca la Ciorobești, ”moderne” acoperite cu plexiglass albastru, zidite, din tablă ruginită sau din lemn, abandonate intemperiilor sau decorate cu picturi. Primele fotorafii nu conțineau personaje pentru ca nu era țipenie de om prin locurile alea. Apoi am căutat cu bună știință să nu fie populate, pentru ca ele însele sunt personaje principale.
Multe dintre ele habar nu mai am pe unde le-am fotografiat. Cele mai multe sunt pe ruta Vâlcea, Dolj (în Oltenia), dar sunt si din Covasna, Brăila, Ialomița, Buzău. Uneori sunt destul de greu de localizat pentru că se află între două sate. Unele din ele, cele mai noi, au tăbliță indicatoare. Statia din localitatea Izvoru, are si un fel de ”pisanie” scrisa pe ”fronton”: ”Această stație a fost construită în anii 1990-1991 cu locuitorii satelor Izvoru și …. (ilizibil) sub conducerea invățătorilor Ilie Zugrăvescu și Puican Dumitru”.
E trist? E amuzant? Ești indignat? Sunt o realitate antropologică a anilor 2008 -2011. Cu siguranță le-ați observat si dumneavoastră in călătorii. 
(Articol aparut in revista Zeppelin, aprilie 2012)